Stiri

An bun pentru judo-ul românesc şi cel devean

11 x 1 judo doru sapta scm devaDeveanul Doru Sapta, preşedintele Federaţiei Române de Judo, consideră că anul 2014 a fost unul de excepţie, sportivii români având peste 20 de medalii cucerite la competiţiile internaţionale. La rândul său, Mugurel Ciuşcă, directorul Centrului Naţional de Judo şi al SCM Deva, a precizat că judo-ul devean a încheiat anul cu două performanţe notabile.
Colecţie de medalii şi trend ascendent


Judoka români au cucerit, în 2014, medalii la Europene, Mondiale, Cupa Europei, Jocurile Olimpice ale Tineretului, turnee de Grand Slam şi Grand Prix, cea mai importantă performanţă fiind medalia de argint mondial obţinută Andreea Chiţu la 52 kg. Deveanul Doru Sapta, preşedintele FRJ, consideră că rezultatele sunt foarte bune. „Putem spune că a fost un an de excepţie, în condiţiile în care de ani de zile, judo-ul românesc merge foarte bine şi am confirmat şi în 2014 acest trend ascendent. Sportivii români au câştigat 24 de medalii la concursuri de înalt nivel, campionate mondiale, europene, Grand Prix-uri, Grand Slam-uri, ceea ce este o performanţă extraordinară. În plus, avem deja patru sportivi în top 10, care sunt ca şi calificaţi pentru Olimpiadă. Nu rămâne decât să sperăm că vor confirma şi anul viitor la nivel de vârf de performanţe aceste rezultate pozitive, iar apoi la Olimpiadă să obţină noi medalii”, a declarat preşedintele FRJ.
Performanţe şi pentru CNJ Deva
În ton cu linia de performanţe naţională, şi reprezentanţii Centrului Naţional de Judo de la Deva au avut un an 2014 bogat. Ultima şi cea mai mare reuşită este promovarea sportivei Oana Nicolaescu la Centrul Olimpic de Senioare al României. În plus, pentru ca sărbătorile să fie performante, echipa feminină a SCM Deva a cucerit medalia de bronz la Campionatul Naţional pe echipe U21, desfăşurat recent la Baia Mare. „Performanţele din acest an obţinute de Oana Nicolaescu i-au determinat pe tehnicienii de la Centrul Olimpic de Senioare să ne propună ca ea să se pregătească alături de cele mai bune sportive ale României. Prin pasul făcut de Oana, Centrul Naţional de Judo de la Deva îşi îndeplineşte exact misiunea pentru care a fost creat. Vestea promovării Oanei la Centrul Olimpic a venit odată cu câştigarea de către echipa feminină a SCM Deva a medaliei de bronz la Campionatul Naţional pe echipe U21 (sub 21 de ani), de la Baia Mare. Echipa noastră s-a clasat pe locul trei, în urma celor de la Steaua-Liberty Oradea şi SCM Cluj. Componentele SCM Deva au fost următoarele: Mihaela Kiss şi Georgiana Ispir (ctg. 48 kg), Oana Nicolaescu (ctg. 52 kg), Emoke Meszaroş, Dumitriţa Rus şi Cleonia Rîciu (ctg. 57 kg), Ana Maria Huţanu (ctg. 63 kg), Diana Tămaş şi Florina Văcaru (ctg. 70 kg), Ania Lenghel (ctg. 78 kg)”, a afirmat Mugurel Ciuşcă.

Sursa: Mesagerul Hunedorean