Stiri

Menţiune deveană la Balcaniada de atletism

11 x 1 Andrei Deliu Saritura PrajinaAtletul Andrei Răzvan Deliu (foto), legitimat la SCM Deva, a fost la înălţime în finala probei de săritura cu prăjina disputată în cadrul ediţiei a 73-a a Campionatelor Balcanice de atletism seniori, desfăşurate la Piteşti, la finalul săptămânii. Sportivul antrenat de Florin Bucur a reuşit o săritură de cinci metri cu care s-a clasat pe locul patru. În clasamentul general pe naţiuni al competiţiei, România a ocupat primul loc, cu 323,5 puncte.

 

Aproape de podium
Multiplul campion naţional al României la săritura cu prăjina, atletul de la SCM Deva a prins o zi mai slabă şi a avut rezultate sub recordul său personal de 5,15 metri. Astfel, Andrei Deliu (21 de ani) a ratat toate cele trei încercări la care a avut dreptul la înălţimea de 5,10 metri şi a rămas cu performanţa de 5,00 metri reuşită din a doua încercare cu care s-a clasat doar pe locul patru. În aceste condiţii, podiumul a fost ocupat în ordine de: Ivan Horvat (Croaţia) – 5,30 metri; Theodoros Chrysanthopoulos (Grecia) – 5,10 metri şi Andrej Poljanec (Slovenia) – 5,10 metri. În urma lui Andrei s-au clasat Burak Yilmaz (Turcia) cu 4.40 metri, Stanislav Abramov (Moldova) şi Emre Guleryuz (Turcia) cu încercări ratate.

Triumf românesc
În clasamentul general pe naţiuni al Campionatelor Balcanice de atletism de la Piteşti, comunicat de organizatori, România a ocupat primul loc, cu 323,5 puncte, urmată de Turcia – 218 puncte, Bulgaria – 159,5 puncte, Grecia – 159 puncte, Croaţia – 137 puncte, Serbia – 102 puncte, Republica Moldova – 100 puncte, Bosnia-Herţegovina – 59,5 puncte, Slovenia – 42,5 puncte, Muntenegru – 22 puncte, Albania – 16 puncte, Cipru – 10 puncte, Georgia – 7 puncte, Macedonia – 5 puncte. Au fost premiate, în bani, şi cele mai bune rezultate conform tabelei Federaţiei Internaţionale de Atletism, care transformă rezultatele în puncte, primele locuri, recompensate cu câte 2.400 euro, fiind ocupate de sportivi români: Alina Rotaru, în ierarhia feminină, pentru cei 6,72 m la lungime, care i-au adus 1.143 puncte, şi Marian Oprea, la masculin, cu 1.130 puncte, după 16,77 m la triplusalt. În clasamentul feminin, locul secund (2.000 de euro) a fost ocupat de Silvia Danekova (Bulgaria – 3.000 m obstacole) – 1.135 puncte, iar pe trei s-a situat o altă româncă, Andreea Ogrăzeanu, 100 metri, recompensată cu 1.600 euro. Al doilea la masculin a fost aruncătorul de ciocan Sergiei Marghiev (Republica Moldova), cu 1.125 puncte, cu tot atâtea puncte fiind creditat şi sprinterul turc Ramil Guliyev. Şi în ce priveşte medaliile, România a avut un bilanţ deosebit, cucerind 32 de trofee, dintre care 14 de aur, 12 de argint şi şase de bronz.

Sursa: Mesagerul Hunedorean