Anunturi

Parteneri


Sponsori

Sponsori

29 iulie 2014

Sportiva Oana Nicolaescu, legitimată la SCM Deva și componentă a Centrului Național de Judo de la Deva, a ratata la mustață câștigarea medaliei de bronz la Cupei Europene de judo pentru juniori de la Praga. Sportiva antrenată de Ramona Enache a fost învinsă în semifinalele categoriei 52 de kilograme și a pierdut apoi și finala mică, astfel că s-a clasat astfel pe locul cinci în ierarhia finală a competiției.

Complex în fața unguroaicelor

Talentata sportivă de la SCM Deva s-a descurcat perfect în grupa C preliminară a a categoriei sale (52 kg), obținând trei victorii consecutive cu care s-a clasat pe primul loc.

 Oana Nicolaescu le-a învins pe rând pe Diana Suess (Germania), Daniela Balogh (Ungaria) și Nicole Herbst (Austria. Prin clasarea pe prima poziție, sportiva de la SCM Deva a luptat direct în semifinale, însă în penultimul cat a fost învinsă de Katinka Szabo (Ungaria). A urmat meciul din finala pentru medalia de bronz cu o altă sportivă din Ungaria, respectiv Patricia Toth, iar Oana a pierdut din nou și a fost obligată să se mulțumească doar cu locul cinci.

Două medalii românești

Sportivii români au obținut două clasări pe locul trei la competiția de la Praga, desfășurată în weekend, prin Alexandra Pop și Denisa Ungureanu (ambele la cat. 48 kg). Marcel Cercea (66 kg) s-a clasat, la rândul său, pe locul 9. Alți cinci români au mai participat la competiție, însă fără a avea rezultate notabile: Richard Bardocz (66 kg), Alexandru Constantin Raicu, Elemer Szocs (ambii la cat. 73 kg), Mark Stoica (81 kg) și Mircea Croitoru (+100 kg). La turneu au participat 356 de judoka din 36 de țări, 236 la masculin și 120 la feminin.