Anunturi

Parteneri


Sponsori

Sponsori

10 iulie 2014

Jucătorul de tenis de câmp Valentin Popescu, legitimat la SCM Deva, a câștigat finala de dublu a competiției internaționale „București Trophy” din cadrul circuitului „Tennis Europe”, la categoria sportivilor sub 16 ani. Valentin Popescu l-a avut ca partener pe Vlad Dâncu de la TC Bucureşti, alături de care cucerise medalia de bronz în proba de dublu a Campionatelor Naţionale Individuale de vară U16 , desfăşurate în luna mai la Bucureşti, și câștigase titlul de campion naţional de sală în iarna acestui an. La turneul de la București, perechea Popescu-Dâncu a avut liber în primul tur, fiind cotată ca principală favorită, iar apoi a obținut trei victorii consecutive. 

În sferturile de finală, cei doi au învins cu scorul de 6-0, 6-1 perechea Alexandru Crainicu – Matei Nicolescu, în semifinale au dispus cu 6-3, 6-4 de Florian Aldica și George Ilie, iar în finală au învins dublul Răzvan Bobleagă – Dan Tomescu cu 6-3, 6-4.